Cu doar două zile înaintea alegerilor parlamentare din 2024, Alexandru Rogobete, secretar de stat în Ministerul Sănătății și candidat PSD la Camera Deputaților, a transmis un mesaj ferm pe Facebook, avertizând alegătorii asupra pericolului manipulării prin tehnologie.
Într-un text amplu și metaforic, Rogobete a descris efectele insidioase ale campaniilor electorale bazate pe mesaje create de inteligența artificială, care promit o „perfecțiune salvatoare” și manipulează subconștientul alegătorilor.
Mesaje plătite, făcute să ajungă exact acolo unde doare, să manipuleze gândurile, să creeze iluzia unei perfecțiuni imposibile. Și a cedat… A început să nu mai creadă. Iar atunci, a fost nevoie de o resuscitare greoaie, de o reconstruire lentă. Acum este în recuperare, dar încă simte că îi lipsește ceva. Încrederea în lume, în oameni, în realitate, este încă fragilă. E un drum lung, greu, și nu va fi ușor să facă diferența între ce e real și ce e doar un joc virtual al tehnologiei, între ce vine din suflet și ce este doar un produs procesat de algoritmi. Este momentul să avem grijă de sănătatea pacientului nostru: încrederea în realitate! Să nu lăsăm mesaje plătite să ne vândă iluzii”, a afirmat secretarul de stat.
„Să nu ne lăsăm manipulați de imagini perfecte, editate, care ne induc în eroare. Să învățăm să facem diferența între ce este real și ce este doar o fantezie virtuală. Să învățăm să ne reconectăm la oameni, la adevăratele relații, la ceea ce este tangibil, nu doar la ceea ce se vede pe ecrane. Și da, chiar dacă drumul este greu și plin de capcane, împreună putem restabili încrederea în realitate! Eu vreau să rămân în EUROPA! Vreau să cred din nou în realitate! Vreau să cred din nou în oameni”, a mai spus social-democratul.